De astazi cancerul este Invins!!! Anticorpul care Ucide Cancerul a fost in sfarsit Descoperit.

CANCERUL este INVINS. Cercetatorii de la Universitatea Duke din Statele Unite au creat medicamentul care ucide celulele canceroase, bazandu-se pe un anticorp preluat de la persoanele rezistente la cancer.

 Ani de zile, medicii specialişti s-au chinuit să arate diferenţa între un cancer care ucide rapid pacientul şi unul non-fatal. Conform teoriei, nu cancerul este slab, ci sistemul imunitar poate suporta mai bine prezenţa unei tumori, scrie Gândul.
 
 Anticorpul atacă celulele canceroase fără a afecta celelalte celule şi fără a avea efecte secundare notabile, susţine coordonatorul cercetării, Edward Patz.
„Această descoperire poate reprezenta o nouă abordare în tratarea cancerului, deoarece anticorpul ucide selectiv celulele tumorale, astfel că nu are efecte secundare semnificative”, a declarat Patz.
 
 “Noi credem că putem schimba ‘răspunsul’ sistemului imunitar ca mai apoi să-l lăsăm să ucidă tumora”, a mai spus cercetătorul.

Acesta a declarat că a făcut studii asupra unor cancere descoperite accidental, ca de exemplu atunci când un pacient bolnav de cancer a suferit o operaţie de hernie.

“Dacă nu le-ar fi descoperit, oamenii aceştia ar fi murit cu cancer, nu de la cancer”, a spus Edward Patz.

Apoi, un grup de cercetători a încercat să caute dovezi că sistemele imunitare ale oamenilor reacţionează diferit, găsind acest anticorp. După ce l-au testat atât pe şoareci cât şi pe celule umane canceroase, au raportat rezultatele revistei Cell.

În ambele cazuri, anticorpul a ucis celulele canceroase, deşi şoarecii au murit şi ei, probabil din cauză că doza administrată nu a fost suficientă, susţine Edward Patz.

„Am arătat că acest anticorp ucide celulele canceroase. Poate nu pe toate, dar cu siguranţă are un efect asupra acestor celule tumorale”, a mai spus el.

Medicamentul a avut un impact în special asupra timpului de răspuns al sistemului imunitar, lucru care ar putea contribui în mod decisiv la combaterea cancerului.

Cercetătorii sunt acum pregătiţi să facă studii clinice folosind acest anticorp al persoanelor mai rezistente la cancer.

„Ne-a luat ceva timp până când să ne creadă cineva. A fost extrem de greu să găsim finanţare”, a mai spus acesta, subliniind că este nevoie de mai mult timp pentru a înţelege potenţialul tratamentului.

Studiul a fost publicat in Cell Reports in data de 17.05.2016! Link catre studiu, aici ==> A Therapeutic Antibody for Cancer, Derived from Single Human B Cells

Sursa: www.vocea.net